Tot mai mulți pescari, începători sau cu dorință de perfecționare, doresc să-și însușească pescuitul la match, atrași, fără îndoială, de eleganța și eficiența lui.
Da, eficiență sau, mai pe românește – pardon de expresie – se prinde pește mult, mai mult decât prin vechile metode, cu pumnul de mămăligă pe fundul apei.
Alături de pescuitul la feeder, match-ul câștigă tot mai mult teren și face parte din bagajul de tehnici care schimbă, treptat, pescuitul de azi.
Pescuitul la match, sau la sheffield, cum îi spunem noi, este una dintre cele mai dificile tehnici, cu reguli destul de precise. Asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni, ci mai degrabă să îndemne la o învățare corectă.
De fapt, cel mai important lucru la această tehnică este tocmai însușirea corectă, într-un timp rezonabil de scurt, a principalelor reguli. Restul e deprindere, informare, rafinare, adică exact pescuit competitiv.
Situația cea mai simplă este pescuitul la crap, într-o apă de maxim trei metri, cu un wagler fix. Lucrurile se complică puțin atunci când vrem ca waglerul să culiseze, fie pentru că dorim să ajungem mai departe, fie că apa e mai adâncă decât lungimea lansetei, iar cu pluta fixă nu mai putem arunca.
Apar probleme de plumbaj, de echilibrare și lansare și iată că am ajuns la un subiect destul de dificil de aplicat și de explicat. Există trei situații și tot atâtea etape în evoluția pescarului de match: pescuitul cu wagler fix, cel cu wagler culisant și, ceva mai dificil, pescuitul cu slider.
Pescuitul cu wagler fix
Acest stil se pretează atunci când adâncimea apei nu depășește trei metri, la o lungime minimă standard a bățului de 3,90 m, sau atunci când dorim să pescuim între ape.
Multe bazine piscicole cunoscute, populate în general cu crap, sunt potrivite pescuitului cu wagler fix: Sărulești, Bolcaș, Tăuț (se pare că acest lac a devenit istorie, fiind secat în totalitate) și chiar pista de la Orșova, unde adâncimea apei nu depășește 3 m. Aici, cu un plimbaj simplu putem lansa și pescui fără probleme.
Problema plumbajului va reveni mereu și este cheia pescuitului la match. Dacă pescuim pe o baltă unde predomină crapul, avem de ales între două variante de plumbaj.
Prima este potrivită apelor fără curent, sau cu curent foarte slab, este cea mai simplă, iar eu o prefer de departe și o recomand tuturor: este vorba de o singură alică. Ideea mi-au confirmat-o, de două ori, doi dintre cei mai mari pescari de competiție din lume, Roberto Trabucco și Jean Desque.
Imi amintesc un concurs pe acumularea de la Doripesco, când Roberto Trabucco a venit cu plutele gata lestate de acasă în așa fel încât greutatea finală să mai ducă o singură alică de mărimea 8. Nimic nu mai conta ca echipament, nici bețele sau scaunul, nici nada, ci doar plutele deja pregătite pentru o singură alică.
Concursul s-a terminat, evident, pe podium. La nici un an depărtare mă aflam cu amicul Benzar Zsolt în Franța, la renumita fabrică Sensas, care are și câteva bălți pentru competiții, din care una cu crap intensiv și alta cu babușcă și plătică.
Am organizat un concurs, iar Jean Desque ne-a atras atenția că în balta cu crap peștele stă la 18-20 de metri, iar recomandarea lui este să folosim un wagler de 12 grame, cu o alică nr. 11, plus vârtejul.
Nu am respectat recomandarea, timp de o oră nu am prins nimic (la un wagler de 15 grame, cu două grame de plumb), după care am schimbat liniile, potrivit sfatului d-lui Desque. După nici cinci minute, Zsolt a și prins primul crap, iar partida de pescuit s-a schimbat semnificativ.
Concluzia: un detaliu aparent nesemnificativ, cum ar fi o singură alică pe fir, poate schimba total rezultatele unei partide de pescuit.
Așadar, pescuitul cu wagler fix nu pune probleme deosebite. Este important să cunoaștem bine specia vizată și comportamentul ei și să echilibrăm cât mai fin o linie, chiar dacă urmărim un pește mare.
Pescuitul cu wagler culisant
Este potrivit pe ape cu adâncimi mari, dar cu curenti slabi sau moderați. Se folosește un plumbaj cu olivetă de maxim 5-6 grame și plumbi bilă în completarea lestului.
Dacă vrem ca pluta să ducă mai mult plumb, scoatem din lest. Din totalul plumbajului, oliveta trebuie să fie cam 60%. Alicele din plumb se grupează la cca. 1 m de tusul principal.
Plumbii se pot dispune și etalat, dar pentru asta avem nevoie de o îndemânare extraordinară la lansare. E drept că acest plumbaj poate face minuni atunci când peștele manâncă prost, așa cum s-a întâmplat cu patru ani în urmă, când, pe canalul Midia-Năvodari, am câștigat campionatul național cu echipa Sensas, tocmai datorită plumbajului etalat, schimbat din când în când cu cel grupat.
De fapt, trebuie să știi cum manâncă peștele, să cunoști curenții și să ai ceva intuiție. În concursul menționat pescuiam pe un canal navigabil, iar după ce trecea câte o barjă curenții se schimbau total și trebuia schimbat plumbajul cu unul grupat.
Pescuitul la slider
Sliderul este o plută fără lest, care poate să ducă până la 30 de grame, în unele cazuri chiar mai mult. La fel, cel mai important element este plumbajul, dar la slider contează ceva mai mult decât la celelalte două tehnici bățul și stilul de lansare.
Pluta slider nu poate fi lansată prin smucitură, precum waglerul fix, ci mai curând împinsă. E o chestiune de simț și de practică, forțarea lansării ducând aproape sigur la încîlcirea monturii.
Să revenim însă la plumbaj, care este esențial. Sliderul se folosește în general acolo unde adâncimea apei este de 5 m și mai mult, în locurile cu curenți mari (în Ardeal, de exemplu, pe acumulările Ciușlea și Tilegd), în general pe luciurile de apă mari, cu curenți puternici și schimbători.
Plumbajul se realizează numai cu alice de plumb sau combinat, alice și olivetă. Acest aspect rămâne la latitudinea pescarului, câtă vreme se respectă regula că grupajul începe de la plută, care trebuie să se oprească în 2-3-4 sau chiar 5 alice de dimensiuni mari. De la plută spre cârlig se poate etala sau grupa plumbajul principal.
Eu folosesc, de regulă, următoarea schemă de plumbaj grupat: la 2 m de strună un grup de alice, pentru oprirea plutei, la 1,5 m spre cârlig pun plumbajul principal, iar la 25 de cm de plumbajul principal aplic tușul, adică acea alică de semnalizare și vârtejul, pe care îl prefer triplu, deoarece cu el firul nu se răsucește mai deloc.
Dacă folosesc plumbajul etalat, atunci pun un rând de alice de plumb la 50 de cm de plută (atenție ca greutatea totală a acestora să nu depășească greutatea alicelor de sub plută), apoi ordinea diferă în funcție de stilul de lansare și specificul partidei de pescuit.
Un lucru foarte important este alegerea plumbilor. Nu putem folosi plumbi moi sau medii, deoarece greutatea plutei și implicit forța de lansare poate modifica schema de plumbaj în timpul partidei.
Folosim alice tari, care odată prinse pe fir rămân acolo, chiar dacă simțim nevoia să modificăm ceva între timp. Pentru detașarea alicelor folosim un clește special pentru despicat plumbi, util ca să nu ciupim firul.
Echipamentul de match
Așa cum spuneam mai sus, acest stil de pescuit este ceva mai complex, aproape complet diferit de pescuitul la plută, cu vargă sau rubeziană.
Avem plute diferite, fire diferite, plumbaj diferit și chiar nadă diferită. În funcție de curenți și de adâncimea la care pescuim, nada poate fi foarte bine umectată, colantă, sau umectată doar atât cât este nevoie pentru ca bulgărele să se strângă și să rămână compact până la impactul cu apa.
Firele principale de match sunt rareori mai subțiri de 0,18, aceasta fiind, dealtfel, măsura ideală pentru acest stil de pescuit. Pentru o recuperare corectă și rapidă, având în vedere faptul că pescuim în general la distanțe mari, mulineta trebuie să aibă un raport de recuperare de 5,2-5,5 la 1, iar mărimea cea mai potrivită este de 3000.
Referitor la bețe, atunci când pescuim într-o apă ce nu depășește 3 metri un băț match de 3,90 m și acțiune de 3-18 gr este suficient. În cazul în care pescuim la slider avem nevoie de un băț mai lung, de 4,20 m sau chiar 4,50 m, cu acțiune identică sau mai mică: 4-18 sau 4-16 grame. Eu folosesc bețele puțin mai moi, deoarece mă ajută și la lansare și la obosirea peștelui, dacă e mai mare.
Acestea au fost, pe scurt, câteva recomandări de început pentru cei ce doresc să se inițieze în pescuitul la match. Ca în orice alt stil de pescuit, deprinderile bune se formează pornind de la informații corecte, dar până la urmă tot practica este cea care duce la rezultate.
Cu o remarcă: la match nu este suficient să pescuiești o dată pe săptămână sau mai rar, cum se poate la feeder, care, din acest punct de vedere, este cel mai ieftin și mai eficace stil. E nevoie de un volum mare de muncă pentru a ajunge la perfecțiune.
Dicționar de termeni:
Wagler – plută culisantă cu lesturi detașabile (talere)
Tuș – plumbul de semnalizare
Slider – plută culisantă fără lest
Match – băț special pentru pescuitul cu plută culisanta sau fixă, din trei segmente, cu lungime cuprinsă între 3,6 m si 4,5 m